Experiența Cristinei cu Henna Mandala Castaniu Auriu
Nu ne-am propus de la început să postăm pe blog experiențe ale persoanelor care folosesc Henna Mandala pentru că nu ne așteptăm să ne scrie și să ne explice atât de detaliat experiență lor. Însă ne bucurăm extrem de mult că se întâmplă lucrul asta și îi mulțumim Cristinei, care s-a vopsit prima dată cu henna și a avut o experiență mai mult decât reușită, că ne-a scris despre experiența ei cu Henna Mandala.
Și, deoarece a reușit să ne trimită poze de dinainte, de a două zi și la o săptămâna de la aplicare, va puteți face o idee despre cum evoluează culoarea, ea fiind mai „înflăcărată” imediat după aplicare și mai „calmă” după stabilizare.
O să subliniez câteva cuvinte spuse de ea care mi se pare că se potrivesc foarte bine atunci când folosim henna pentru par, “văzând și făcând”. Mulțumesc Cristina pentru că ne-ai povestit experiență ta și pentru poze!
“Bună seara,
Sunt încântată de produsul dvs.!
Mă vopsesc de la 20 de ani cu tot felul de chimicale. A trebuit să ajung la 46 de ani, cu un păr subțiat și fragil, că să încep să caut o henna de calitate!
Să șțiți că de câteva luni mă tot uit la siteul dvs. și m-am tot codit să comand, pentru că am tot căutat păreri legate de vopsitul cu henna și m-am cam îngrozit de ce am citit. Numai nemulțumiri și câteva puține femei mulțumite. Nici nu am știut ce să cred. În același timp v-am găsit pe dvs. și am văzut că participați la festivaluri și târguri și aveți și poze drept comparație înainte și după.
Și am studiat pe google, plantă cu plantă din cele conținute de produsele dvs. Paralel cu asta am tot bătut magazinele naturiste și am întrebat vânzătoarele cum e vopsitul cu henna? Henna obișnuită că numai aia se găsește pe la magazine. Toate au dat din umeri, nu știau și nici nu erau curioase să încerce să vădă cum e ca să recomande din ceea ce vând. De „Henna Mandala” nici nu aveau habar. Uite că traiul într-o metropolă nu-ți aduce și toate informațiile pe tavă. Așa că m-am documentat asiduu și m-am tot privit în oglindă întrebându-mă dacă eu să continui să mă vopsesc cu chimicale, chiar dacă sunt de firma (Majirel, Subtil) și scumpe sau să risc și să mă las pe mâna naturii cu aceste produse de la dvs. care sunt de calitate față de ce am găsit în oraș.
Am tras aer în piept și am zis că oricum sunt tunsă scurt așa că nu am ce pierde. Dacă nu-mi va place mă tund și mai scurt și măcar nu voi rămâne verde sau roșie pe cap cum am tot citit pe internet despre vopsitul cu henna.
Am zis și am făcut. Am comandat ieri Henna Mandala Castaniu Auriu și azi am primit pachețelul livrat prompt. Mi-am degrevat programul timp de 2 ore numai pentru operația de vopsit cu henna, așa cum am citit pe site. Înainte de asta, ieri, m-am spălat pe cap cu șampon fără silicon, fără chimicale, respectiv cu Floral de la Complex Apicol, pentru că are propolis și curată profund. Nu am aplicat balsam, am respectat toate instrucțiunile de pe siteul dvs. Degresat și uscat bine, părul meu a primit aplicarea cu henna de la dvs.
Am întins bine pe firul de păr,rădăcinile pe urmă spre margini, am folosit cam 65% din pachet, pentru că sunt tunsă scurt și era inutil să folosesc tot conținutul pungii. Mi-am pus cască și am așteptat fix 2 ore.
În timpul ăsta, m-am observat: după 1 oră, părul meu era călduț sub cască, ce era puțin pătat pe piele s-a șters ușor de tot cu un disc demachiant înmuiat ușor în apă, mirosul pastei de pe păr era ceva între ceaiul verde/de iasomie și cafea tare. Plăcut la miros. Aproape de cele 2 ore scurse, părul devenise moale sub cască față de starea ușor apretată de la începutul aplicării. Începusem să mă gândesc la părerile femeilor care postaseră pe net legat de vopsitul cu henna și să încep să mă îndoiesc de veridicitatea afirmațiilor lor. Majoritatea spuneau că este anevoios, că e complicat, că miroase urât, că pătează și pielea, etc.etc.
După 2 ore am dat jos cască și m-am clătit mult cu apă călduță până nu a mai ieșit culoarea, așa cum scrie pe siteul dvs. M-am șters puternic, l-am pieptănat și m-am dus la lumină să mă văd. Am făcut: Woaaaaaaaaaaa! Eram vopsită un șaten deschis, pe un păr șaten închis plin de fire albe și cu rădăcini crescute. Acum sunt un castaniu auriu, exact așa cum scrie pe cutie. Și am ușoare reflexe roșcat aurii din cauza firelor albe astfel vopsite. Bestial arată! Pielea este curată.
Mi-am făcut poze înainte. Mâine pe aceeași lumină îmi voi face poze noi după vopsitul de azi. Vi le voi atașa să apreciați singure.
Atât pot să spun: părerile femeilor postate pe net legat de vopsitul cu henna în general, nu le mai cred. Sau poate nu au cunoscut produsele dvs. și nici pe noi cele care am îndrăznit să le folosim și să scriem despre experiență noastră plăcută. Sau poate au făcut-o intenționat,în beneficiul industriei chimicalelor. Sau poate au scris ca să scrie fără să se gândească că determina o descurajare a semenelor care doresc să încerce ceva natural pentru vopsit.
Așa că dragelor, nu trebuie să va lăsăți influențate. Numai văzând și făcând pe pielea voastră, după ce normal, va documentați cu privire la ingrediente și va uitați și la poze. Asta vă poate determina să spuneți dacă merită sau nu un vopsit cu Henna Mandala. La mine a mers, mi-a ieșit o culoare frumoasă, naturală, sper ca în timp că-mi aduc părul „la viață”. Ce dacă am 46 de ani? Viață este frumoasă când alegerile sunt în armonie cu ceea ce i se potrivește fiecăruia dintre noi.
Mulțumesc că existați pe această piață și sper să rămâneți mulți mulți ani prezenți printre noi femeile, cu nevoile noastre pentru ceea ce avem mai frumos și la vedere: părul!”
Și după ce s-a tuns a revenit cu o completare:
“Și doresc să va mai împărtășesc din părerea unei hair styliste care mă tunde pe mine. Am fost la ea acum 2 zile, că să-mi dea o formă să ajung cu părul la o linie medie de lungime. Cu ocazia tunsorii, am scăpat în mare parte de părțile vopsite chimic și a rămas în preponderență părul vopsit cu henna.
Doamna este din Basarabia și a apreciat imediat culoarea mea și m-a întrebat dacă este henna. I-am spus că da și doamna a început să-mi povestească că în R.Moldova, școala veche de coafeze învață ucenicele să vopsească și cu henna, alături de chimicale. Și henna era la kg, ele trebuiau să învețe să o combine să o dozeze și să o aplice. Chiar spunea că acum, totul e mură în gură, numai tu să ai dorința să pui ceva sănătos pe păr și nu chimicale. Și-mi spunea că foarte puține din femeile care vin la salon, folosesc henna și imediat se vede. Iar dintre acestea foarte puține au henna de calitate, celelalte vin să ascundă sub vopsea chimică vopsitul nereușit cu henna, asta pentru că nu aleg ceva de calitate. Și este foarte greu, că părul nu mai prinde nimic altceva, nici măcar permanentul, darămite vopsitul chimic.
Mi-a mai spus că dacă ar fi după ea, ea ar merge numai pe vopsitul cu henna, dar femeile se lasă greu convinse că este mult mai sănătos și mult mai durabil vopsitul cu henna. Aleg varianta facilă, nu aia cu răbdare și durabilă. Adică o henna de calitate și nu orice de pe piață.
M-a felicitat pentru că am făcut asta și mi-a spus că este o culoare superbă.
I-am mulțumit și va mulțumesc și dvs. încă o dată.
Să șțiți că eu spun la toată lumea cu ce m-am vopsit. Cine știe? Între toate persoanele astea voi găși pe cineva care va dori să facă alegerea corectă, așa că mine.”
Puteți vedea toate pozele ei pe Blog la nr. 18.
Henna Mandala Castaniu Auriu poate fi găsit în secțiunea Magazin.
Ce părere ai despre experiența Cristinei?
Dacă ai nevoie de îndrumare, scrie-ne un e-mail la adresa suport@hennaromania.ro și îți răspundem cu drag. Dacă atașezi și o poză cu culoarea actuală și o alta cu culoarea pe care o dorești, ne ajuți să îți răspundem cât mai concret și personalizat.
Ca să primești cele mai noi articole abonează-te la newsletter introducând adresa de email în căsuța de mai jos:
ok va multumesc pentru sfaturi ma mai gandesc si revin.o zi frumoasa
Buna ziua.
Am aplicat vopseaua Henna castaniu auriu pe un par blond vopsit chimic si mi-a iesit un portocaliu puternic. Nu imi place deloc, nu ma reprezinta. Ce imi recomandati sa remediez culoarea? Cred ca nu mai pot decat culoare inchisa.
Buna ziua,
Decolorantul face ca orice culoare de henna sa iasa asa, decolorata mai mult sau mai putin inspre portocaliu. Ma gandesc ca pentru a nu inchide prea mult parul puteti sa incercati sa folositi un henna gloss din Castaniu Deschis 4 parti + Incolor 6 parti. Sau puteti sa folositi doar Castaniu Deschis si ulterior, cand se va mai deschide sa folositi Castaniul Auriu. Cel mai indicat ar fi sa testati ambele variante mai intai pe o suvita ascunsa. De fapt, henna este indicata sa fie testata ca si culoare mai intai pe o suvita ascunsa, mai ales daca este aplicata pe culori deschise.
Buna ziua.
Multumesc pentru sfat. As dori sa stiu ce sanse mai am sa il deschid la culoare, adica spre blond, eventual aluna, fara nuante de rosu sau portocaliu.
Doar sa lasati sa se mai stearga culoarea si sa aplicati castaniu auriu cu cafea in loc de apa, eventual scortisoara. Si daca parul dv. este carunt la origine puteti la un moment dat sa ajungeti si la blond treptat. Henna si mixurile de plante cu henna in general au un subton mai mult sau mai putin aramiu. Mai bine sa faceti testul de culoare pe o suvita inainte de orice aplicare de acum inainte pentru ca pe culorile deschise orice schimbare este vizibila imediat.
Buna seara,tot citesc de cateva saptamani parerea doamnelor si domnisoarelor care au folosit henna de la dvs incat mi-au starnit curiozitatea de a incerca si eu produsele dvs,numai ca as dori sa ma ajutati in alegerea culorii sau a combinatiilor de culori fiindca sunt vopsita roscat cu suvite (chimic) de 2 luni si nu as vrea sa fac vreo prostioara,mai ales ca nu am folosit niciodata henna.Multumesc si astept sugestiile dvs.
Buna ziua,
Ce culoare este parul dv. natural, suvitele ce culoare au si ce culoare doriti sa obtineti cu henna? Detaliile acestea sunt foarte importante pentru ca henna se va combina cu fiecare in parte.
PARUL MEU NATURAL ESTE SATEN INCHIS,SUNT VOPSITA ROSCAT CU SUVITE BLONDE-ARAMII IAR LEGAT DE CULOARE MI-AS DORII CEVA NOU,O SCHIMBARE DAR CEVA CARE SA IASA BINE .MULTUMESC
V-as sfatui sa folositi henna mai degraba daca aveti nevoie de calitatile acesteia de a trata parul deteriorat, decat pentru culorile obtinute mai ales daca va doriti cu exactitate o culoare pentru ca este greu de obtinut. Sunt mai multi factori care determina obtinerea unei culori, in general se merge pe culori foarte apropiate de cea naturala, mai degraba mai inchise decat mai deschise. Culoarea (culorile) din parul dv. momentan se vor combina cu ceea ce aplicati. Momentan, pentru ca aveti inca parul vopsit chimic rosu probabil orice culoare aplicata va pastra si din reflexele roscate, mai deschisa sau mai inchisa in functie de ce aplicati. Daca nu ati mai folosit niciodata henna este indicat sa faceti si un test de culoare pe o suvita inainte.
Multumesc ptr sfaturi si voi tine cont de ele,o zi buna va doresc.
Buna ziua,n-am mai avut rabdare si mi-am comandat henna aramiu mix si henna incolor ptr tratamentul parului,astazi astept sa primesc coletul si maine ma vopsesc,d-abia astept sa vad ce va iesi,deschisa sunt la ceva nou asa ca nu imi fac probleme prea mari in privinta asta,va voi tine la curent cu rezultatul final.O zi frumoasa!
Buna ziua,
Am un par natural de culoare castaniu deschis cu reflexe blond – auriu care nu a vazut in viata lui vopsea chimica, decapanti sau vopsea naturala. Din cauza firelor albe sunt hotarata sa incerc Henna Mandala dar nu stiu ce nuanta sa aleg. Nu vreau sa imi schimbe culoarea naturala si nu as vrea sa obtin reflexe rosiatice/ aramii. Ma gandeam sa iau o nuanta de blond (mintea mea isi inchipuie o situatie ideala in care blondul o sa prinda doar pe firele albe si pentru restul parului o sa aiba efect de masca de par). Ce imi recomandati?
Va multumesc anticipat si va doresc un Paste fericit tuturor!
Buna ziua,
V-ati imaginat bine, in cazul dv. blondul va prinde doar pe firele albe, pe restul parului avand efect de masca de par. Insa blondul trebuie lasat pe par mult mai putin decat celelalte culori (incepand cu 15-20 sau 30 de minute) pentru ca aplicandu-se pe par alb sau blond prinde foarte repede iar daca este lasat la fel de mult ca celelalte (2-3 ore) va capata si acesta reflexe aramii. Oricum, trebuie sa tineti cont de faptul ca toate culorile au reflexe usor aramii imediat dupa aplicare care se vor tempera dupa stabilizarea culorii in 1-2 zile. Sa ne tineti la curent cu rezultatele.
Paste Fericit!
Buna ziua!
As dori sa ma ajutati cu un sfat daca se poate. Acum 2 luni am incercat henna blond, pe un par natural blond inchis la radacina si blond miere pe lungime, vopsit chimic. Rezultatele au fost bune in ideea in care am obtinut un par mai sanatos, dar tot cu diferente mare intre radacina si lungime. As dori o uniformiizare a culorii pentru tot parul. Ce culoare imi recomandati?
Buna ziua!
Inteleg ca parul dv. este natural blond inchis si a fost vopsit platinat. Cat ati stat cu henna pe par?
Este mai greu cu henna pe par vopsit blond sau decolorat deoarece cam orice culoare merge inspre aramiu din cauza acestei interactiuni.
Buna sneara! Am parul castaniu inchis si fire albe vizibilele. As vrea sa-l vopsesc cu henna, am si comandat pe site-ul dvs. castaniu inchis, dar nu stiu daca nu cumva o sa-mi inchida prea tare culoarea. Nu as vrea sa devina negru.
Buna ziua,
Sa respectati timpul de actionare de 2-3 ore, nu mai mult pentru a nu deveni prea inchis. Oricum, in timp, in urma spalarii parului, culoarea se va deschide incet incet.
v-am citit cu mare interes si sant foare nerabdatoare sa ma vopsesc cu henna . mentionez ca parul meu natural este castaniu cu fire de par alb. si sant vopsita roscat.am tot folosit vopsea de par londa rubin pana am facut o alergie (in 5 decembrie)_.as vrea sa stiu daca vopseaua de par henna 100% natural provoaca alergii. va multumesc!!!..
dina.
Buna ziua,
Multe persoane care au facut alergie la vopseaua chimica folosesc cu succes Henna Mandala. Totusi, este bine sa faceti un test de sensibiitate la folosirea oricarui produs pentru prima data. Puteti citi articolele de pe blog https://www.hennaromania.ro/blog/ pentru cat mai multe detalii despre ce rezultate se pot obtine cu henna si cum actioneaza ea. Vi s-ar potrivi nuantele de castaniu sau rosu, acestea se vor combina cu culoarea parului dv.
Buna ziua! O prietena a folosit henna pe parul ei negru si rezultatul a fost fabulos, astfel incat as vrea sa incerc si eu sa-mi schimb culoarea prin metoda naturala. N-am fost niciodata vopsita (doar 2 suvinte mici in fata, decolorate, blonde). Mentionez ca sunt castaniu inchis (dar am vazut culori asemanatoare denumite blond inchis), si intotdeauna am vrut sa mi-l deschid spre blond, insa am inteles ca acest lucru e putin probabil folosind henna. Asadar, as prefera sa mil inchid spre un ton mai inchis, si am vazut in unele poze ca persoane cu aceeasi culoare au ajuns spre un mahon. Ce nuanta de henna mi-ar trebui ca sa mi-l inchid doar putin? Am tenul foarte deschis si ochii albastrii. Multumeesc!
Buna ziua! Incercati mai bine sa ne trimiteti o poza pe e-mail sa ne facem o parere mai clara :). Culoarea aplicata se va combina cu culoarea dv. si intr-adevar, fiind vorba doar de plante, acestea nu deschid culoarea. Dintre castanii, Castaniu Auriu este cea mai deschisa, urmand apoi Castaniu Deschis in timp ce Aramiu/Rosu aplicat pe un par saten iese un saten cu reflexe aramii/roscate. Doriti doar sa il inchideti putin sau si reflexe usor rosiatice care se regasesc si in mahon?
Bună!Aş dori să ştiu cum aş putea obține o culoare de castaniu cât de cât uniformă ținând cont de faptul că sânt vopsită cu vopsea chimică,spre vârfuri culoarea este inchisă iar la rădăcini este un castaniu auriu şi am şi fire albe?
Buna ziua! Inainte cu cateva saptamani de a folosi henna ati putea sa va vopsiti parul cu vopsea chimica intr-o culoare cat mai apropiata de culoarea dv. Astfel, culoarea de plecare fiind omogena si rezultatul va fi mai uniform.