Compatibilitate intre henna si parul vopsit chimic

Henna este o metoda de vopsire naturala pentru un par sanatos, stralucitor, cu o nuanta naturala si o alternativa la vopsirea chimica. Insa, adeseori, ne este teama de interactiunea dintre acestea atunci cand facem trecerea de la vopseaua chimica la henna.

vopseaAceasta teama este indreptatita, mai ales in cazul amestecurilor de henna care contin saruri metalice si care se prezinta de obicei sub formă de tuburi de pasta gata amestecata, similare vopselei chimice. Iar uneori, producatorii aleg să nu afiseze ingredientele nici in cazul pulberilor vegetale astfel incat nu putem sti cu certitudine care este compozitia acestora.

Deoarece Henna Mandala este henna 100% naturala de calitate superioara prinde foarte bine pe parul naturat cat si pe parul anterior vopsit chimic. Insa pentru rezultate cat mai bune trebuie sa ne pregatim parul sa absoarba cat mai bine pigmentul de henna.

Se poate folosi Henna Mandala pe un par vopsit chimic?

Henna Mandala poate fi aplicata dupa ce parul a fost vopsit cu vopsea chimica, insa este recomandat sa se astepte o perioada inainte de a folosi henna:

– dupa vopsea de par semipermanenta – asteptati 2 saptamani

– dupa vopsea de par permanenta – asteptati 6 – 8 saptamani

– decolorare sau permanent – asteptati 6 – 8 saptamani

Aceste perioade de asteptare sunt recomandate pentru sanatatea parului, pentru a permite eliminarea straturilor de vopsea chimica de pe par.

Henna produce culori frumoase si naturale folosita pe un par natural, dar si pe un par vopsit  chimic, daca lasam suficient timp intre cele doua proceduri.

Trebuie sa avem in vedere caţiva factori:

– parul vopsit este mai putin poros decat cel decolorat si absoarbe mai putină henna.

– henna nu poate scoate o culoare din par si nu deschide culoarea parului, poate doar sa adauge culoare.

– culoarea rezultata este o combinatie intre culoarea initiala a parului si culoarea de henna aplicata.

Inainte de vopsirea cu henna, parul trebuie sa fie bine spalat cu sampon, fara balsam, pentru a indeparta produsele de styling si siliconi.

Pentru ca efectul sa fie mai evident inca de la prima utilizare se recomanda folosirea unei culori cat mai apropiate de culoarea actuala.

De asemenea, daca o singura aplicare nu a fost suficienta repetaţi procedura pentru a obtine intensitatea dorita.

Este bine de stiut faptul ca henna nu reactioneaza bine in contact cu decolorantul. Este obligatoriu sa faceti un test de culoare pe o suvita ascunsa atunci cand dupa/ inainte de decolorare/permanent folositi culori care contin indigo (indigofera tinctoria) – Castaniu Inchis/Deschis si Negru -, deoarece, din cauza decolorantului, culoarea poate devia in verzui/albastrui (de ex. atunci cand decoloram un par vopsit cu henna castaniu/ negru sau atunci cand aplicam henna castaniu/ negru pe par decolorat/ facut permanent dar si orice aplicare de henna pe par blond decolorat). In acest caz, remediul este sa aplicati suc de rosii pe par imediat timp de o ora, sa va spalati parul cu sampon si sa repetati aplicarile cu suc de rosii pana cand culoarea se duce; sau puteti incerca o noua aplicare de henna lasand-o sa actioneze 2 ore si spaland apoi parul.

Se poate folosi vopsea chimica pe parul tratat cu Henna Mandala?

Daca dintr-un motiv sau altul doriti sa reveniti la vopseaua chimica, acest lucru este posibil.

Insa henna nu trebuie sa fie o alegere impulsiva deoarece colorarea pe care o produce este permanenta. Cu cat o folositi mai mult, cu atat se vor aduna mai multe straturi de pigment pe par si cu atat de greu va fi de indepartat deoarece henna actioneaza si ca o bariera de protectie a parului fata de agentii externi care ar putea patrunde firul de par.

De aceea, recomandam ca dupa obtinerea nuantei dorite in urma vopsirii parului cu henna, sa fie vopsite cu henna doar radacinile crescute si sa se faca o reimprospatare a culorii cand considerati ca este nevoie, tinand henna mai putin timp pe par (de ex. henna gloss).

Daca totusi doriti sa reveniti la vopseaua chimica, este indicat sa lasati sa treaca cat mai mult timp intre vopsiri (aveti in vedere perioadele precizate mai sus), in care parul sa fie spalat cat mai des pentru ca pigmentul de culoare sa se mai atenueze.

Este recomandat sa se efectueze un test de culoare pe o suvita ascunsa sau pe un smoc de fire adunate din peria de par pentru a vedea daca nuanta rezultata este pe placul dv.

 

Citeste si:

61 de comentarii despre “Compatibilitate intre henna si parul vopsit chimic

  1. Buna 🙂
    As dori sa stiu cat de rau ar fi pentru parul meu daca as aplica aceasta vopsea pe baza de henna, avand in vedere faptul ca ieri m am decolorat pana la blond si rezultatul a fost dezastros? Vreau sa acopr acel blond cat de repede posibil
    Multumesc

    1. Buna
      Structurii parului i-ar face bine, nu rau, insa henna nu se intelege cu decolorantul si culorile va vor iesi puternic inspre portocaliu-roscat sau posibil alte culori ciudate daca folositi culorile inchise. Daca nu va doriti o culoare atat de puternica recomandam sa reveniti tot cu vopsea la culoarea naturala sau cat mai aproape si apoi sa folositi henna pentru tratare insa si atunci posibil ca culoarea sa pastreze din reflexele aramii. Oricum, este obligatoriu sa faceti un test de culoare pe o suvita ascunsa inainte de a aplica pe tot parul sau puteti sa folositi Incolor doar pentru tratarea parului, fara colorare.

  2. Buna ziua,

    Sunt vopsita rosu cupru si as dori sa stiu daca henna aramiu s-ar apropia de aceasta culoare,la baza sunt saten inchis cu fire albe!
    Multumesc

  3. Buna ziua
    Ma vopsesc cu henna negru de mult timp,as vrea sa aplic o vopsea chimică,castaniu sau roscat inchis.este recomandat?pot aparea probleme?sau singura problema ar fi sa nu iasă culoarea dorita?am citit un prospect la vopsea color soin cum ca ar fi incompatibila cu henna….

    1. Buna ziua. Din pacate nu va pot spune ce rezultate ati putea avea in cazul dv. particular deoarece nu cunosc ingredientele din vopseaua henna folosita, insa in general in cazului hennei sau unui amestec de plante (fara alte ingrediente chimice)nu prea are ce sa se intample. Important este ca totusi sa existe macar o luna de zile de la ultima vopsire cu henna (de preferat mai mult, astfel se mai duce si culoarea inchisa din par) si sa nu se incerce o deschidere chimica a culorii parului din negru, in acest caz existand riscul obtinerii unei nuante verzui cat si a deteriorarii parului.

  4. Buna ziua! Mi-am decolorat cateva suvite prin iunie, si m-am vopsit ultima data in septembrie. Eu cred ca sunt departe de mine nuantele dubioase, insa as avea nevoie de o confirmare din partea dumneavoastra. Eu inclin spre Mandala aramiu. Multumesc!

    1. Buna ziua! Ce culoare are parul dv. natural si in ce culoare a fost vopsit ultima data? In general nuantele dubioase apar la decolorarea sau deschiderea chimica parului inchis vopsit cu henna.

  5. Bună ziua. As vrea sa îmi spuneți ce nuanță de henna și ce gama sa cumpăr pentru o nuanță de saten deschis. Am multe fire albe deși am doar 33 ani. Ultima oară m-am vopsit cu alfapharf 8.31.la baza am parul saten închis spre brunet. Mulțumesc

    1. Buna ziua. Pentru ca henna si mixurile de henna si plante ayurvedice sunt produse 100% naturale, din plante, acestea nu deschid culoarea parului si se recomanda sa se foloseasca ton pe ton pentru cele mai bune rezultate. De aceea, cea mai buna acoperire a firelor albe o puteti obtine folosind Henna Mandala Castaniu Inchis. Puteti folosi si Castaniu Deschis, insa este posibil ca firele albe sa fie mai putin colorate, obtinandu-se un efect se suvite, deoarece culoarea de henna folosita se combina cu culoarea (sau culorile, in acest caz parul alb) parului dv. http://www.hennaromania.ro/magazin/

  6. Buna seara!Ce culoare imi recomandati daca parul meu natural este saten iar vopsit in luna oct ult oara rosu😊Sunt insarcinata si doamna doctor mi.a recomandat vopseaua de par cu henna!
    Mii de multumiri.
    Mirela☺

    1. Buna ziua si felicitari! 🙂 Puteti folosi cam orice culoare, mai putin Blondul care are doar efect de tratare pe parul inchis, in functie de ce doriti. Daca doriti sa pastrati ideea de roscat puteti sa folositi Rosu sau Aramiu/Aramiu Mix care se vor combina cu parul dv, adica unde este saten va fi un saten roscat iar unde a fost vopsit rosu va fi probabil un roscat mai intens decat pe parul natural. Sau puteti sa mergeti pe Castaniu Deschis/Inchis/Auriu, insa pe portiunea unde a fost vopsit anterior rosu se vor pastra reflexele roscate, iar pe parul natural nu. Insa, in orice caz, culorile date de henna si henna in amestec cu plate ayurvedice sunt foarte naturale si se imbina de oricei foarte bine chiar si cand exista mai multe culori pe parul inainte de aplicare, iar in urma mai multor aplicari culoarea va deveni tot mai omogena.

      1. Multumesc frumos!😊As merge pe un castaniu deschis dar nu stiu cum iese😕si nu vreau sa ma risc avand in vedere ca luna viitoare am cununia, voi opta totusi pt rosu😂
        O zi frumoasa va doresc!
        Cu respect,
        Mirela

  7. Buna ziua. Acum 2 zile m-am vopsit cu vopsea fara amoniac, un aramiu. Ma mananca cam rau scalpul, inainte de asta am fost vopsita cu henna mandala aramiu si mi-a iesit cam inchisa nuanta la radacini, in rest a fost ok desi imi doream o culoare mai puternica, am apelat la vopseaua fara amoniac pt ca nu mi-a prins prea bine p nuanta naturala de la radacini. Am citit p ambalaj ca ar avea si urm benefiu: trateaza problemele scalpului. C imi recomandati? La cat timp sa ma vopsesc cu henna mandala aramiu, eu m-as face si azi dar nu stiu daca imi afecteaza parul mai rau

    1. Henna si amestecurie de henna si plante ayurvedice nu va distrug parul oricat de des le-ati folosi, din contra, fiecare aplicare este un tratament in sine, insa este posibil sa nu prinda pe parul proaspat vopsit, de aceea recomandam sa existe 2-3 saptamani intre ultima vopsire chimice si aplicarea hennei pentru a permite vopselei sa se mai duca din par.
      Henna si amestecurie de henna si plante ayurvedice se combina cu culoarea dv. si nu deschid parul cum se intampla cu vopselele chimice pentru ca nu au cum sa aiba aceasta putere, daca aveti mai multe nuante pe par se vor combina cu fiecare, de aceea v-a prins probabil diferit pe radacinile crescute si pe parul vopsit. Daca parul este vopsit chimic intr-o culoare mai deschisa si folositi Henna Mandala Aramiu atunci culoarea va iesi mult mai intensa, altfel, pe un par inchis se pot obtine doar reflexe.

  8. Buna ziua!m-am decolorat si vopsit blond acum doua saptamani.cu copsea chimicala!!!mi-a iesit un blond de papusa….si il detest.vroiam sa folosesc o vopsea hena mai inchisa…un castaniu sau saten…parul ni este batos,este chiar foarte moale dar nu imi place textura lui cum se vede.este ok daca as aplica acum aceasta vopsea?multumesc.

    1. Buna ziua,
      Nu recomandam folosirea hennei/mixurilor de henna cu plante ayurvedice pe par decolorat/vopsit chimic blond sau invers (decolorarea parului facut cu henna) deoarece pot rezulta culori nedorite si neomogene in urma acestei interactiuni. Henna este folosita cu succes pentru mentinerea unei culori naturale, daca va doriti sa reveniti la culoarea naturala o puteti face cu vopsea chimica si apoi mentineti atat culoarea cat si calitatea parului cu henna.

  9. Buna ziua,

    M-am vopsit cu henna insa nu am obtinut culoarea dorita…la ce interval de timp se poate aplica henna din nou pe par?? Multumesc!
    !

  10. Buna ziua! M.am vopsit cu henna negru…a prins foarte frumos,dar parca nu.mi mai place cum imi sta si as vrea alta culoare! Cum decolorez parul vopsit cu henna?multumesc

    1. Buna ziua! Nu recomandam decolorarea parului vopsit cu henna negru deoarece se pot obtine nuante nedorite, verzui sau albastrui, datorate plantei indigofera tinctoria din compozitie. Parul mai trebuie lasat sa se deschida natural inainte de a se interveni si daca totusi la un moment dat doriti sa il decolorati este obligatoriu sa faceti un test pe o suvita ascunsa mai intai.

  11. daca imi vopsesc parul cu henna culoarea neagra(parulmeu fiind blond) e o vopsea semipermanenta?adica dupa un interval de timp(de ex o luna) dispare culoare vopselei si va fi cea a parului meu?

    1. Buna ziua,
      Henna nu este o vopsea semipermanenta iar negrul nu dispare si revine la blond, de fapt acest lucru nu cred ca s-ar intampla nici daca ati folosi vopsea chimica semipermanenta, sa revina de la sine de la o culoare atat de inchisa la blond.

  12. Buna ziua,
    am parul vopsit chimic castaniu inchis (spre negru), ultima data l-am vopsit acum 4 saptamani, la tample este alb.
    Daca incerc un castaniu deschis (in timp vreau sa se deschida putin la culoare) va prinde peste parul alb?

    Multumesc

    1. Buna ziua,
      Mai degraba v-as recomanda sa incepeti cu Henna Mandala Castaniu Inchis aplicat doar la radacini cu un timp mediu de actionare de 2 ore. Daca aplicati in acest moment doar Castaniu Deschis pe radacinile albe este posibil sa iasa cu accente roscate. Apoi puteti mari sau micsora intervalul de actionare pentru ca culoarea rezultata sa se apropie cat mai mult de culoarea dv. si puteti sa continuati sa o aplicati doar pe radacini pana cand se va mai deschide culoarea pe lungime. Ulterior puteti sa combinati Castaniu Inchis cu Castaniu Deschis in proportii egale si sa aplicati on continuare doar pe radacinile albe. Astfel permitem culorii sa se deschida treptat. Daca la un moment dat simtiti nevoia sa uniformizati radacinile cu lungimea parului fara a inchide parul puteti face un henna gloss, amestecand 1-2 linguri de henna cu balsam de exemplu (sau iaurt sau lapte de cocos) pe care sa le aplicati si pe lungime timp de o jumatate de ora – maxim o ora.

      1. Multumesc pentru raspunsul rapid si complex
        Incerc sa vad daca mai e deschis magazinul din Cluj. Daca nu, comand maine de la dvs.

  13. Buna ziua,
    m-am vopsit aseara cu henna castaniu inchis, sunt foarte multumita.
    Am incercat sa dau doar pe radacini.
    Pentru prima data dupa foarte multi ani, radacinile mele gri-albe nu s-au facut negre. Culoarea a iesit castaniu inchis, nici nu se vede diferenta intre radacini si parul vopsit anterior.
    Am par scurt, am folosit jumatate de pachet, puteam folosi si mai putin.
    S-a intins foarte bine, e drept ca am facut o pasta destul de subtire, mirosul nu prea ma incanta, dar asta e.

    1. Buna ziua,
      Multumim ca ne-ati scris despre experienta dv. si ne bucuram ca sunteti multumita. Puteti imbunatati mirosul adaugand cateva picaturi de ulei esential in compozitie, cum ar fi lavanda, eucalipt sau citrice, ce preferati dv.

  14. Buna ziua,
    Va rog sa-mi spuneti daca parul vopsit cu henna prinde permanentul (solutia de permanent). Eventual, cam care ar fi durata de timp ce ar trebui sa treaca intre o vopsire cu henna si permanent.

    1. Buna ziua,
      Din feedback-ul primit Henna Mandala prinde permanentul si Henna Mandala prinde pe parul facut permanent. Cel mai bine este sa existe minim 2 saptamani intre proceduri deoarece daca aplicati permanentul pe parul proaspat facut cu henna culoarea se va deschide/decolora si parul se va deteriora.

  15. Multumesc pentru rapuns. V-am adresat aceasta intrebare intrucat am aflat de la coafeza mea ca, pe parul vosit cu henna solutia de permanent nu ar adera atat de bine pe par (ea a experimentat pe doua cliente, cu aceleasi rezultate slabe). Altfel spus, permanentul nu „prinde” atat de bine cand parul e vopsit cu henna. Am vazut o serie de pareri pe net (care spune ca e bine ca parul sa fie mai intai vosit, apoi sa se faca permanentu, care ca e bine sa se procedeze invers etc.) Am vrut un sfat avizat, pe care ma voi baza, luandu-l de bun… Multumesc inca o data.

    1. Intr-adevar, probabil ca nu prinde la fel de bine pe parul nevopsit cu henna ca pe parul vopsit cu henna insa nu ma refeream aici la un caz singular, ci la situatia in care vopsim parul regulat cu henna si continuam sa facem parul permanent si aceste proceduri se intrepatrund. De exemplu, mama se vopseste lunar cu Henna Mandala si o data la cateva luni isi face parul permanent si mereu am sfatuit-o sa lase sa treaca putin timp intre aplicari, sa nu le faca una imediat dupa alta iar in situatia in care nu a avut incotro si a facut permanentul destul de repede dupa vopsirea cu henna culoarea s-a decolorat vizibil. Mereu solicitam si apreciem orice feedback pentru a putea oferi departe informatii utile deoarece fiecare persoana este diferita. Chiar va rugam sa reveniti cu experienta dv. daca doriti.

  16. Multumesc si pentru aceste precizari detaliate, pe care le apreciez foarte mult. Pe la finele lui septembrie, dupa ce imi voi face parul permanent (care a fost vopsit cu henna pe 05 august, deci un timp considerabil), voi reveni sa impartasesc rezultatele. Intra-devar, mi se pare logic, asa cum spuneti si dvs., ca intre proceduri sa treaca suficient timp, pentru ca parul sa se fortifice, pentru a putea suporta fie permanentul, fie vopsirea. Nu stiu, si n-am nici cea mai vaga idee, despre relatia henna incolora-permanent. Adica, daca si in legatura cu acest tip de henna (care inteleg ca e doar un tratament benefic parului si nimic altceva) e de dorit ca permanentul sa fie aplicat numai dupa un interval de cateva saptamani fata de momentul tratamentului cu Cassia obovata. Exista informatii despre acest lucru?

  17. Ce trebuie sa fac ca sa elimin cat mai repede vopseaua chimica …vreau sa incep sa ma vopsesc cu henna si am incercat de 3 ori pana acum si nu se coloreaza ..Si unde gasesc aceasta vopsea henna mandala ?? Eu locuiesc in Italia si aici am gasit numai henna in magazine de cosmetica.Nu stiu cat de naturala este ..!!
    Va multumesc.

    1. Henna Mandala se gaseste in sectiunea magazin de pe site. Vopseaua se indeparteaza mai greu, mai ales daca este o culoare inchisa. Trebuie sa intrebati mai degraba pe cineva care lucreaza la un salon de infrumusetare.

  18. Ma vopsesc de vreo 3 ani cu henna negru,formula scurta,adica timp de actionare 30 min,As vrea sa ma fac roscat,dar cum fac cu firele albe,ca am foarte multe si trebuie sa ma vopsesc la doua saptamani.Pot folosi roscatul peste negru?Firele albe vor capata o nuanta mai deschisa?As vrea sa folosesc produsul vostru,oare va prinde peste produsul pe care l am folosit pana acum?

    1. Culorile inchise nu se pot deschide cu henna iar culoarea aplicata se combina cu culoarea pe care se aplica. Pentru ca dv. ati dori sa schimbati radical culoarea daca ati aplica-o acum pe parul negru ar iesi un negru cu reflexe rosii iar pe parul alb un rosu mai aprins. Deci pentru a avea ca rezultat un roscat omogen trebuie ca si parul dv. inainte de aplicare sa aiba o culoare deschisa si omogena. Culoarea dv. naturala care este (pe langa firele albe)?

  19. Culoarea naturala este saten.Si acum daca as folosi henna dvs fata de cea de 30 min,ar prinde?Mentionez ca la un moment dat nu am mai gasit aceasta formula scurta si am luat cu timp de actionare o ora si nu a prins.Multumesc!

  20. Daca doriti sa schimbati culoarea unui par negru cred ca puteti face asta doar la coafor. Parul dv. ar trebui sa fie mai deschis daca doriti sa devina rosu sau roscat. Pe o culoare inchisa puteti aplica tot culori inchise ca sa prinda, cum ar fi Henna Mandala Castaniu Inchis sau Negru si pe parcurs sa incercati treptat si culori usor mai deschise.

  21. Buna ziua mi am luat azi vopsea henna neagra si as verra sa ma vopsesc am mers pe varianta ca este naturala dar pe cutie scrie ca daca sunt alergica la celelalte vopsele posibil sa fiu si la henna, nu mam vopsit de 2 ani ce ma sfatuiti sa fac sa ma risc? Muntumesc frumos astept raspunsul dvs urgent

    1. Buna ziua, ati luat Henna Mandala Negru sau un alt produs? Oricum, inainte de a folosi pentru prima data un produs nou trebuie sa va faceti un test de sensibilitate aplicand pe piele putina pasta preparata.

  22. Buna! Mi-am decolorat parul vopsit cu henna (castaniu), nestiind de reactiile ce pot aparea si acum am niste nuante verzi/albastrui in par. Am incercat o vopsea chimica, blond inchis, dar nu s-a prins deloc. Cum as putea sa scap de aceste culori? As fi extrem de recunoscatoare sa primesc un raspuns cat mai curand. Multumesc anticipat!

    1. Buna! Ati folosit Henna Mandala sau un alt produs? Culorile inchise, incepand cu Henna Mandala Castaniu Deschis contin planta indigofera tinctoria care inchide culoarea si atunci cand se foloseste decolorant in contact cu aceasta se pot obtine nuante verzui/albastrui. Un articol care face referire a acest subiect se gaseste si pe blog http://www.hennaromania.ro/compatibilitate-henna-par-vopsit-chimic/.
      Din cate puteti vedea acolo avem si o recomandare din partea producatorului care poate suna ciudat, trebuie sa o luam ca atare: „In acest caz, remediul este sa aplicati suc de rosii pe par imediat timp de o ora, sa va spalati parul cu sampon si sa repetati aplicarile cu suc de rosii pana cand culoarea se duce.” Cel mai bine ar fi fost sa faceti un test de culoare sau sa fi mers la un salon la o persoana competenta pentru asemenea proceduri. Tot la un salon mai puteti cere un sfat, in acest moment henna puteti aplica doar culori inchise pe care inteleg ca nu le mai doriti si oricum culorile este posibil sa nu prinda sau sa fie tot denaturate din cauza contactului cu decolorantul.

  23. Am folosit henna sonia. Nu am stiut de acest remediu si nu l-am plicat imediat, Mentionez ca am fost la un salon si nici ei nu au stiut ce se intampla cu parul meu, de ce a reactionat asa. Decolorarea a fost aseara si abia astazi am aplicat sosul de rosii, sunt la a treia aplicare deja si nu vad o diferenta. O revopsire chimica ar putea acoperi aceste culori sau ar reactiona din nou accentuand verdele?

    1. Buna ziua,
      Practic nu este recomandat decapajul dupa henna. Din experienta personala am observat ca decapajul dupa ce parul a fost vopsit cu culori inchise (care contin planta indigofera tinctoria – incepand cu Henna Mandala Castaniu Deschis) poate duce la obtinerea unei culori cu reflexe verzui in timp ce decapajul dupa celelalte culori mai deschise poate duce la obtinerea unor culori cu accente portocalii. Daca se aplica vopsea chimica dupa decapaj aceasta poate remedia culoarea insa trebuie sa fiti atenta la cat timp este lasat sa actioneze asupra parului pentru a nu-l deteriora.
      Daca cumva parul a fost vopsit mult timp cu culori inchise nu va pot recomanda deloc sa faceti decapaj, acesta este posibil sa deterioreze iremediabil parul.
      Cel mai bine este sa apelati la un profesionist si sa faceti mai intai un test pe o suvita. Lasati cat mai mult timp de la ultima vopsire cu henna, cateva luni, daca puteti.
      Nu va pot face recomandari de niciun fel daca ati folosit un produs diferit de Henna Mandala, deoarece nu stim ce contin si nu le-am testat.

  24. Buna seara!
    M-am vopsit in decembrie cu syoss negru albastrui si asi dori sa scap de aceasta culoare.Doresc sa stiu, daca pot folosi henna aramiu amestecata cu henna rosu. Metionez ca am si cateva fire de par alb, iar culoarea naturala a parului meu este saten.
    Multumesc!

    1. Buna ziua. Puteti folosi culorile mentionate, trebuie doar sa tineti cont de faptul ca culoarea aplicata se va combina cu culoarea dv. actuala, lucru valabil si pe parul alb, astfel parul inchis la culoare va capata reflexe rosiatice iar firele firele albe vor fi aramii-roscate, dand impresia unor suvite.

  25. Buna ziua. Ma vopsesc de multi ani cu henna si sunt un mare fan. Intrebarea mea este daca imi pot face permanent pe par vopsit cu henna – eu amestec indigo, henna si roiba. Rezultatul e minunat, iar firele albe sunt adevarate suvite stralucitor- rosii. Si daca pot face permanent, la ce interval dupa vopsirea cu henna. Va multumesc si va apreciez.

    1. Buna ziua,

      Se poate, insa ideal ar fi sa nu se faca o proedura imediat dupa alta si sa existe cat mai mult timp intre cele doua proceduri, sa nu va faceti permanent imediat dupa henna sau henna chiar imediat dupa permanent. Mama se face la o luna – o luna si ceva cu henna si o data la cateva luni isi face parul permanent.

  26. Buna.Sunt blonda naturala și as vrea si eu sa incerc să-mi schimb culoarea sa vad cum e…..dacă folosesc hena naturala,adica să fiu roscata,….în cît timp voi putea reveni la culoarea mea naturala dacă nu-mi va placea?

    1. Buna ziua,
      Culoarea va reveni treptat la cea initiala, pe masura ce se va estompa in urma spalarii acestuia si a decolorarii naturale de la soare, pe masura ce il tundeti,etc. Este o procedura de durata daca nu mai interveniti asupra culorii in vreun fel, probabil de cateva luni, dupa prima luna culoarea incepand sa se estompeze usor.

  27. Bună! Am cumpărat o vopsea Henna negru și am un par saten dacă folosesc aceasta henna neagra e semipermanenta? Se va duce din negru și revin la saten? Mulțumesc!

    1. Buna ziua,
      Da, sigur, culorile Henna Mandala isi mai pierd din intensitate treptat (dar nu brusc) in urma spalarii parului sau a actiunii soarelui sau apei de piscina/mare si culoarea se mai deschide in timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *